miercuri, 25 martie, 2026
Home ActualitateAlertă de gripă aviară în Constanța: lebădă moartă găsită în port. Măsuri obligatorii pentru proprietarii de păsări

Alertă de gripă aviară în Constanța: lebădă moartă găsită în port. Măsuri obligatorii pentru proprietarii de păsări

de Redacția Dotto

DSVSA Constanța a anunțat o suspiciune de virus al gripei aviare după ce un cadavru de lebădă de iarnă (Cygnus cygnus) a fost descoperit în zona acvatoriului portuar Două Dane. Probele au fost preluate și trimise către Laboratorul Național de Referință (LNR – ISDA București) pentru confirmarea oficială și identificarea subtipului viral.

Măsuri obligatorii pentru proprietarii de păsări

  • Pentru a preveni răspândirea virusului către păsările domestice și pentru a limita pierderile economice, autoritățile au impus:
  • Păsările domestice să fie ținute în adăposturi închise, fără contact cu păsările sălbatice.
  • Separarea speciilor: rațele și gâștele domestice nu trebuie să interacționeze cu alte păsări și să nu aibă acces la luciul de apă.
  • Proprietarii trebuie să raporteze imediat orice semn de boală sau mortalitate.
  • Cadavrul lebedei a fost preluat pentru ecarisare și distrugere conform legislației.

Recomandări pentru cetățeni

DSVSA Constanța, sub conducerea dr. Corina Ivanciu, a lansat campanii de informare pentru proprietarii de păsări, vânători, persoane implicate în activități de recreere pe apă.

Oricine descoperă păsări moarte este rugat să contacteze DSVSA Constanța sau medicul veterinar pentru preluarea probelor. Autoritățile vor actualiza situația epidemiologică pe măsură ce apar noi informații.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult