Un bărbat de 30 de ani a fost reținut în Constanța, după ce a condus cu permisul suspendat și a provocat un accident rutier cu pagube materiale. Fapta vine în contextul în care individul este deja cercetat penal pentru infracțiuni similare.
Polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au acționat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Incidentul a avut loc pe 28 martie, în jurul orei 17:40, pe strada Soveja din municipiul Constanța. Polițiștii au fost sesizați de un echipaj al Jandarmeriei Mobile despre un eveniment rutier.
La fața locului, forțele de ordine au identificat bărbatul care pierduse controlul autoturismului și acroșase o mașină parcată.
Verificările în bazele de date au scos la iveală că șoferul avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată. Mai mult, el este deja trimis în judecată pentru fapte comise în perioada 2023-2024, inclusiv conducere sub influența alcoolului și conducere cu permisul suspendat.
În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Pe 29 martie, el va fi prezentat procurorului de caz. Se va propune sesizarea instanței de judecată pentru dispunerea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.