31 martie marchează o dată cu o profundă semnificație culturală pentru Constanța și întreaga Dobroge. Este ziua în care, de-a lungul anilor, trei personalități remarcabile au trecut în eternitate, lăsând în urmă o moștenire inestimabilă care a modelat identitatea locală.
Unul dintre artiștii celebrați este pictorul Marius Bunescu (1881-1971). Deși oltean de origine, Bunescu a iubit Constanța, marea și țărmul dobrogean, transformându-le în subiecte recurente ale creațiilor sale. Un desenator tehnic talentat în armată, a ajuns în Constanța în 1904, unde l-a întâlnit pe pictorul Dimitrie Hârlescu. Acesta, recunoscând potențialul său artistic, l-a îndrumat spre lumea culorilor și a penelului.
După doi ani în Constanța, Bunescu s-a perfecționat la Academia Regală din Munchen, sub îndrumarea profesorului Herman Groeber. De la impresionismul german, a evoluat spre un stil personal, concentrându-se pe peisaje, naturi statice și portrete.
Marea și peisajele dobrogene, de la Cadrilater la Sulina și Constanța, au fost muza sa constantă. Pânzele sale imortalizează Golful Pescarilor (actualul Port Tomis), Faleza sau Portul Constanța, capturând marea în nuanțe de albastru turcoaz, pline de mister. Astăzi, o parte din aceste opere pot fi admirate la Muzeul de Artă Constanța.
Bunescu a debutat oficial în 1911 la Salonul din București și a avut prima expoziție personală la librăria Minerva. Cariera sa a inclus și roluri administrative importante, precum conducerea Muzeului „Anastase Simu” și a Pinacotecii Naționale.
Recunoașterea internațională a venit în 1939-1940, când două dintre lucrările sale au fost expuse la New York, alături de nume mari ale picturii românești. A primit Premiul Național de Pictură în 1938 și distincția Meritul Cultural în 1940. Prin operele sale dedicate Constanței, Marius Bunescu rămâne un pilon al artei dobrogene.
Anul 1998, tot pe 31 martie, a marcat trecerea în neființă a lui Mihai Gramatopol (1937-1998), scriitor, istoric de artă și clasicist. Născut la Sibiu, a studiat filologia clasică la București. A activat doi ani ca șef de secție la Muzeul Regional de Arheologie din Constanța, apoi a devenit profesor universitar la Institutul de Istoria Artei din București.
Opera sa a fost dedicată înțelegerii și promovării istoriei antice a Dobrogei. A semnat numeroase studii și cărți esențiale despre antichitatea istro-pontică, printre care „Moira, mythos, drama” și „Enciclopedia civilizației romane”. Gramatopol a adus în atenția publicului istoria cetăților Histria, Callatis, Tomis și a Monumentului de la Adamclisi, contribuind decisiv la valorificarea patrimoniului antic dobrogean.
Ultima personalitate comemorată pe 31 martie este filologul Liliana Lazia (1954-2011), care s-a stins din viață la doar 56 de ani. A condus Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța între 1997 și 2011. Născută în orașul lui Ovidiu, a urmat un parcurs educațional amplu, de la Institutul Pedagogic la Facultățile de Limbi Germanice și Biologie și Știința Informării din București.
În 2002 a obținut doctoratul în filologie la Universitatea „Ovidius” din Constanța, cu o teză despre antroponimia dobrogeană. Angajată la Biblioteca Județeană din 1980, a preluat funcția de director în 1997, unde s-a impus ca un intelectual rafinat și un administrator eficient.
A publicat numeroase studii, articole și volume, precum „Strada Mării” și „Antroponimie dobrogeană”, și a colaborat cu reviste culturale de prestigiu. Biblioteca Județeană îi onorează memoria printr-o sală care îi poartă numele, o dovadă a impactului său durabil.
O pagină din istoria locală, datând din 1906, ne aduce aminte de Cofetăria Furnica a lui Petre Postelnicu, de pe strada Carol nr. 144. Reclama vremii invita constănțenii să se aprovizioneze pentru Paște cu cozonaci, cornuri, cuglufi și ouă de ciocolată și mătase.
Oferta includea și șampanie „eftină și bună”, patiserie, bomboane și ciocolată, pregătite pentru orice eveniment, de la logodne la botezuri, la prețuri accesibile și cu „lucru curat”.
Reclama menționează „cuglufi”, o referință la Guguluf, o prăjitură tradițională pufoasă, specifică Austriei, Alsaciei și Germaniei de Sud. Recunoscută prin forma sa de turban cu o gaură în mijloc, este preparată cu aluat dospit, adesea cu stafide, și servită cu zahăr pudră. Numele său provine din germanul „Gugelhupf”, unde „gugel” înseamnă scufie și „hopf” drojdie.
Sursă foto: artnet.com / Marius Bunescu – „Constanța veche”
