Primăria Ovidiu a făcut un pas important pentru modernizarea infrastructurii orașului, semnând un nou contract de extindere a rețelei de alimentare cu apă și canalizare, cu termen de finalizare de maxim 2 ani pentru întreaga rețea.
Pe 24 martie 2026, primarul George Scupra a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru proiectul „Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare menajeră în orașul Ovidiu”, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, etapa a II-a.
Valoarea proiectului este de 5.414.852,64 lei (inclusiv TVA) și vizează extinderea rețelei pe străzile Liliacului, Narciselor, Lalelelor, Zambilelor, Garofiței și Variantei.
În prezent, continuă lucrările de apă și canalizare din etapa I, demarate în 2025, cu finalizare estimată în august 2026. Această etapă acoperă 25 de străzi: Amurgului, Căminului, Coralilor, Florilor 1 și 2, Frunzelor (tronsoanele între str. Cișmelei – str. Insulei și între str. Primăriei – str. Cișmelei), Garofiței, Insulei 2 (între str. Națională – str. Salcâmilor), Lacului, Livezi, Nuferilor, Peninsula (între calea ferată – str. Coralilor), Peninsula Tătărască, Lagunei, Midiei, Poiana, Poștei 1 și 2, Salcâmilor, Talazului și Talazului 2, Viilor, Vulturului, Zefirului (tronson 2).
În paralel, Primăria Ovidiu pregătește documentația pentru etapa a III-a, care va acoperi restul străzilor și va permite finalizarea integrală a rețelei de apă și canalizare, documentația urmând să fie depusă pentru finanțare până la sfârșitul acestui an.
Primarul George Scupra a subliniat importanța proiectului pentru comunitate:
„Pentru noi, infrastructura edilitară nu înseamnă doar lucrări și cifre, ci oameni, sănătate și demnitate. Îmi propun ca până la sfârșitul anului 2028 tot orașul Ovidiu să fie racordat la rețeaua de apă și canalizare.”