marți, 7 aprilie, 2026
Home ActualitateAcțiune de amploare a polițiștilor constănțeni. 6 permise reținute pentru alcool

Acțiune de amploare a polițiștilor constănțeni. 6 permise reținute pentru alcool

de Redacția Dotto

În perioada 4 – 6 aprilie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor cauzate de conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.

Astfel, au fost efectuate peste 1.000 de testări pentru alcool și au fost reținute, în vederea suspendării, 6 permise de conducere.

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 5 infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, în toate cauzele fiind întocmite dosare penale.

Totodată, a fost depistat un conducător auto sub influența alcoolului, cu valoare în aparatul etilotest mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmit un proces verbal de contravenție, acesta fiind sancționat cu 9 puncte amendă, respectiv 1.822,5 lei.

Polițiștii avertizează asupra faptului că legislația rutieră are toleranță zero cu privire la conducerea vehiculelor sub influența alcoolului.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult