Vasul alabastron, aparent mic și fragil, ascunde în spatele sticlei sale o poveste veche de milenii, o mărturie a rafinamentului lumii antice. Aceste recipiente erau folosite pentru a păstra parfumuri și uleiuri aromate, reflectând eleganța și statutul din epocă.
Sticla ocupa un loc esențial în viața cotidiană a anticilor, un material apreciat pentru transparența și fragilitatea sa unică. Istoricul Mihai Bucovală subliniază, în lucrarea sa „Vase antice de sticlă la Tomis” (1968), că studiul acestor obiecte ne relevă nivelul remarcabil de cunoștințe tehnice și măiestrie artizanală atins de meșterii vremii în fabricarea sticlei.
Legenda, consemnată de Pliniu cel Bătrân, atribuie descoperirea sticlei unor marinari fenicieni. Aceștia ar fi observat formarea sticlei după ce au făcut focul pe o plajă, folosind blocuri de sodă pentru a sprijini vasele. Deși pitorească, această poveste este considerată de specialiști mai degrabă o fantezie.
Adevăratele începuturi ale fabricării sticlei se plasează în Mesopotamia, în Epoca Bronzului târziu. Inițial, sticla colorată era un produs de lux, un surogat al pietrelor prețioase precum lapis lazuli, așa cum menționează Sever-Petru Boțan. Datorită proprietăților sale remarcabile, sticla a fost asociată cu bijuteriile, însă, cu timpul, obiectele din sticlă au devenit accesibile și pentru uzul cotidian.
Înainte de apariția tehnicii suflării, artizanii antici foloseau diverse metode pentru a crea vase din sticlă. Printre cele mai răspândite se număra modelarea pe miez de nisip (core-formed glass), tehnică specifică și pentru realizarea vaselor de tip alabastron.
Denumirea de „alabastron” provine de la materialul inițial, alabastrul, o piatră moale. Ulterior, aceste vase au fost create și din ceramică sau sticlă. Procesul de modelare pe miez de nisip implica formarea unui nucleu din nisip și argilă, pe care se aplica sticla topită. Vasul era apoi rotit și încălzit pentru a căpăta forma dorită, fiind decorate cu elemente precum toarte sau fire decorative. După răcire, miezul era îndepărtat, lăsând un recipient gol. Aceste vase, de mici dimensiuni, cu pereți groși și decoruri vibrante, erau destinate exclusiv păstrării parfumurilor.
Un exemplar impresionant de alabastron se regăsește în colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC). Descoperit la Vadu, lângă Histria, acest vas de sticlă groasă, cu o lungime de 12 centimetri, prezintă decorațiuni în zigzag galben și verde. Datat în secolele VI-IV î.Hr., este considerat un obiect unic și printre cele mai vechi din patrimoniul muzeului, conform istoricului Mihai Bucovală, fiind cel mai probabil un import din Alexandria. Chiar dacă are urme de deteriorare, autenticitatea și valoarea sa istorică sunt incontestabile.
