Tragedie în Stațiunea Mamaia. O femeie în vârstă de 48 de ani a murit după ce a căzut de la etajul opt al unui hotel.
Turista ar fi ajuns singură la mare pe 17 iunie, când s-a și cazat la un hotel din mijlocul stațiunii. Astăzi urma să se întoarcă acasă, în Craiova.
Surse apropiate anchetei spun că femeia s-ar fi aruncat intenționat de la etaj și că ar fi lăsat în camera un bilet de adio în care îi cerea scuze mamei sale pentru gestul extrem.
În această dimineață la ora 4:00, polițiștii din Mamaia au primit un apel de urgență de la angajaţii hotelului, care anunțau că o persoană a sărit de la etaj.
Necropsia va fi cea care va stabili cu exactitate cauza decesului. Potrivit informațiilor noastre, victima nu avea alți apropiați în afară de mama acesteia.