A fost dimineața accidentelor, la Constanța

Un autobuz care ducea salariați la Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost izbit de un autoturism care circula din sens opus, în dreptul localității Satu Nou.

O femeie aflată în masină a fost ranită și transportată la Spitalul Județean Constanța de o Ambulanță, chemată la locul accidentului. În autobuz erau 7 pasageri, însă, din fericire, nicinul nu a fost rănit. La doar câteva minute distanță și drumul vechi către mare a fost blocat de un accident produs de doi șoferi neatenți, care și-au izbit mașinile la ieșirea din Ovidiu. Impactul a fost atât de puternic încât, trei victime au avut nevoie de îngrijiri medicale. La locul accidentului au fost mobilizate două echipaje de descarcerare, două ambulanțe SMURD cu medic și alte două ambulanțe de la Spitalul Județean. Polițiștii au au închis 3 benzi de circulație și timp de zeci de minute s-a circulat, cu dificultate, doar pe o singură bandă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Se scumpește transportul în Delta Dunării

Se scumpește transportul în Delta Dunării. Transportatorii au anunțat că vor să mărească t…