joi, 16 ianuarie, 2025
Home DOTTO News A început înscrierea copiilor la creșe și grădinițe

A început înscrierea copiilor la creșe și grădinițe

de Redacția Dotto

Vești bune pentru părinți. A început prima etapă de înscriere a copiilor la creșe și grădinițe. Acesta se desfășoară de astăzi și până pe 14 iunie. Cea de-a doua etapă de înscriere este programată între 17 iunie și 5 iulie, iar ulterior, între 19 și 29 august, se va desfășura etapa de ajustări. Acesta este destinată copiilor care nu au fost înmatriculați în primele două etape sau care nu au participat anterior la înscriere. Rezultatele acestei etape finale, inclusiv listele copiilor înscriși și numărul de locuri libere, vor fi afișate pe 30 august. La creșe pot fi înscriși copiii cu vârste cuprinse între trei luni și trei ani, iar la grădiniță sunt primiți cei cu vârste între trei și șase ani. Anul acesta, procesul de înscriere la creșe și grădinițe aduce o noutate. Repartizarea copiilor în grupe se va realiza aleatoriu, conform deciziei Consiliului de Administrație al unității de învățământ. Aceasta se poate face fie prin tragere la sorți, fie prin ordonare alfabetică. Măsura urmărește să elimine sistemul paralel prin care părinții își alegeau cadrul didactic pentru copiii lor.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult