S-a deschis sezonul de croaziere pe Dunăre, iar primii turiști străini au ajuns deja la Tulcea. Este vorba despre 200 de germani și austrieci, care abia așteptau să viziteze Delta și să mănînce borș de pește. Activitatea turistică de masă a fost reluată după luni întregi în care a fost suspendată din cauza pandemiei, iar pentru Deltă se anunță un sezon excelent.
Primele două nave de croazieră care au făcut escală în Tulcea, în acest an, au venit din Austria și Germania și au adus în țara noastră peste două sute de turiști.
Turiștii s-au bucurat de vreme excelentă, dar și de plimbare pe canalele Deltei, care i-a uimit cu frumusețea ei. Timp de câteva ore, turiștii au putut admira egrete, cormorani și cai sălbatici pe care s-au întrecut să îi fotografieze și să îi arate rudelor de acasă.
În continuare, în Deltă, o problemă o reprezintă ambarcațiunile de mare viteză care prin zgomotul produs perturbă păsările, iar acestea se retrag de pe marginea canalelor și sunt tot mai greu de zărit.
Turiștii străini se vor întoarce acasă, fie la bordul navei cu care au venit, fie cu avionul.