Imunizarea se face la centrul amenajat în Pavilionul Expozițional începând din această dimineață. Sindicaliștii din învățământ au atras atenția în repetate rânduri că profesorii sunt personal esențial și ar trebui urgentată vaccinarea anti-COVID 19, mai ales după reluarea activității didactice în școli.
Imunizarea împotriva COVID-19 a început deocamdată pentru educatorii, învățătorii și profesorii și personalul didactic auxiliar și neuxiliar din municipiul Constanța.
Profesorii consideră că vaccinarea cadrelor didactice ar fi trebuit făcută înainte de începerea școlilor în bănci.
Pentru campania de imunizare a profesorilor s-au organizat opt fluxuri de vaccinare: şase fluxuri pentru persoanele cu vârsta de până în 55 de ani, care se vor imuniza cu vaccinul AstraZeneca şi două fluxuri pentru persoanele peste 55 de ani, care se vor imuniza cu Pfizer – BioNTech.
Programarea pentru vaccinare se face la nivelul Inspectoratului Şcolar Județean Constanța. Pe listele trimise până acum de Inspectorat către Direcția de Sănătate Publică se regăsesc 743 de persoane sub 55 de ani şi 554 de persoane care au împlinit deja vârsta de 55 de ani.