luni, 3 noiembrie, 2025
Home Breaking newsAccident în Constanța. Un polițist beat a lovit o mașină și a fugit de la locul accidentului

Accident în Constanța. Un polițist beat a lovit o mașină și a fugit de la locul accidentului

de Redacția Dotto

Un polițist din Constanța este cercetat după ce, duminică dimineață, 2 noiembrie, a provocat un accident rutier soldat cu rănirea a două femei. Testele au arătat că agentul se afla sub influența alcoolului.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, incidentul a avut loc în jurul orei 07:00, la intersecția bulevardului Mamaia cu strada I. G. Duca. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că un tânăr de 21 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit un autoturism în care se aflau trei femei.

După impact, bărbatul a părăsit locul accidentului, dar s-a prezentat la scurt timp la sediul Poliției Rutiere pentru a anunța incidentul. În urma verificărilor, s-a stabilit că el este polițist în cadrul IPJ Constanța. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

Două dintre cele trei femei aflate în mașina lovită au fost rănite ușor și au primit îngrijiri medicale.

Imagini surprinse de camerele de supraveghere arată momentul în care autoturismul condus de polițist lovește în viteză mai multe mașini parcate, iar ulterior tânărul fuge de la locul faptei.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa se delimitează ferm de orice comportament care nu este în concordanţă cu legea, cu Statutul polițistului și cu Codul de etică și deontologie profesională”, a transmis instituția.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult