Doi poliţişti au fost răniţi, duminică, după ce autospeciala în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier, în Cernavodă.
”Astăzi, 25 ianuarie, în jurul orei 16.30, s-a produs un accident rutier, pe strada Inginer Anghel Saligny, din oraşul Cernavodă, fiind implicat un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani şi o autospecială de poliţie, în care se aflau 2 poliţişti””, a transmis, duminică seară, IPJ Constamţa.
Autospeciala de poliţie se afla în patrulare, deplasându-se fără semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.
”Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor 2 poliţişti, care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale”, a mai transmis sursa citată.
A fost deschis un dosar de cercetare penală.
SIDEPOL Constanța reacționează după accidentul din Cernavodă: „Condamnăm atacurile la adresa polițiștilor”
Sindicatul Democratic al Polițiștilor (SIDEPOL) Constanța a transmis un mesaj public după accidentul rutier produs la Cernavodă, în care o autospecială de poliție a fost lovită din spate, iar polițiștii aflați în misiune au suferit răni ușoare.
Reprezentanții SIDEPOL condamnă atât producerea incidentului, cât și valul de atacuri și abuzuri apărute ulterior în mediul online la adresa agenților implicați.
„Polițiștii se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acționând pentru siguranța comunității. Ca organizație sindicală, dezaprobăm orice formă de denigrare a colegilor noștri, care își riscă zilnic viața pentru binele cetățenilor. Astfel de comportamente sunt inacceptabile într-o societate care pretinde respect pentru lege și instituții”, a transmis SIDEPOL Constanța.
Sindicatul și-a exprimat totodată sprijinul față de polițiștii răniți și le-a urat însănătoșire grabnică.