vineri, 16 mai, 2025
Home Actualitate Accident în Cobadin: Minor rănit pe trecerea de pietoni, șoferița de 62 de ani a fost identificată după 30 de minute

Accident în Cobadin: Minor rănit pe trecerea de pietoni, șoferița de 62 de ani a fost identificată după 30 de minute

de Redacția Dotto

Miercuri, 16 aprilie a.c., în jurul orei 14:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Primăverii din comuna Cobadin s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un șofer ar fi condus un autoturism și ar fi lovit un minor, de 5 ani, care ar fi traversat strada pe marcajul pietonal.

Ulterior, ar fi părăsit locul faptei. După aproximativ 30 de minute, conducătorul auto a fost identificat și depistat de polițiști, fiind vorba de o femeie, de 62 de ani.

Minorul a fost rănit ușor, fiind transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult