Home Interne Accident la Călugăreni (Giurgiu)/ Un bărbat a decedat; trei persoane – transportate la spital
Interne - vineri 26 februarie 2021

Accident la Călugăreni (Giurgiu)/ Un bărbat a decedat; trei persoane – transportate la spital

Un bărbat a decedat în accidentul produs vineri dimineaţă pe DN 5 Bucureşti-Giurgiu, la Călugăreni, iar alte trei sunt transportate la spitale din Capitală.

În accident au fost implicate un autoturism în care se aflau trei persoane şi o autoutilitară în care erau şapte persoane.

”Echipajele de intervenţie sosite la faţa locului au constatat faptul că în accidentul de la Călugăreni a fost implicat un autoturism în care se aflau trei persoane şi o autoutilitară în care se aflau şapte persoane. Două persoane au fost încarcerate în autoutilitară, iar una în autoturism. Din păcate, un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani care se afla în autoutilitară a fost declarat decedat. Echipajele SAJ au preluat două victime, iar SMURD o victimă pe care le transportă la spitale din Capitală”, se arată într-un comunicat al ISU Giurgiu.

Autorităţile au activat planul roşu de intervenţii.

În zonă circulaţia este blocată pe ambele sensuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verifică și

Primarul Constanței, la plantat copaci

Primarul Vergil Chițac, la plantat copaci în Parcul Tăbăcăriei și pe taluzul de la Modern.…