Doi tineri, în vârstă de 20 și 22 de ani, au murit în această dimineață într-un grav accident rutier produs pe DN17, în centrul comunei Prundu Bârgăului. Alte două persoane au fost implicate în accident, iar singurul supraviețuitor este un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unuia dintre autoturisme.
Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs după ce șoferul unui BMW a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune frontală cu un Audi, condus de o tânără de 20 de ani. Toate cele trei persoane implicate sunt din zona Văii Bârgăului, scrie bistriteanul.ro.
Victimele sunt Diana C., în vârstă de 20 de ani, din Mureșenii Bârgăului, și Alex P., de 22 de ani, din localitatea Tureac. Tânăra locuia împreună cu bunica sa, mama acesteia fiind plecată la muncă în Spania.
Alex Păvălean a fost găsit prins sub autoturism, prezentând leziuni incompatibile cu viața. Acesta era văr cu șoferul de 20 de ani care a supraviețuit accidentului.
Conform informațiilor preliminare, cei doi tineri se întorceau spre casă de la un club în momentul producerii accidentului. Alex Păvălean fusese plecat la muncă în străinătate și revenise recent în țară.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii accidentului.