Tragedie, în această dimineață, în jurul orei 8:00, pe DN38, între Topraisar și Movilița. O mașină a intrat sub un TIR, potrivit ISU Constanța.
Impactul a fost atât de puternic încât o persoană a decedat, iar mașina a fost decapotată. La locul accidentului au intervenit echipaje ale ISU Constanța și Serviciului de Ambulanță Județean Constanța: SAJ B2, SMURD B, echipajul de Descarcerare, precum și ofițeri de la Poliția Rutieră, care au cercetează modul producerii tragicului accident.
”Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism condus de un bărbat, de 61 de ani, și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 54 de ani, care circulau din sensuri opuse. În urma accidentului rutier, bărbatul de 61 de ani a decedat. Bărbatul de 54 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.
Potrivit ISU Constanța, victima decedată este un bărbat de 61 de ani. Acesta a fost găsit încarcerat în autoturism. Șoferul TIR-ului, un bărbat de 54 de ani, a fost evaluat medical la locul accidentului și a refuzat să fie transportat la spital.