Accident spectaculos în centrul orașului Ovidiu din județul Constanța. Un bărbat a ajuns la spital, iar un altul s a ales cu o sperietură sora cu moartea după ce mașinile pe care le conduceau au fost implicate într-un accident rutier. Un șofer din Tulcea, aflat sub influența alcoolului, care gonea pe șosea a lovit sensul giratoriu din oraș, iar din impact a fost proiectat într-un alt autoturism care circula în același sens de mers.
Martorii la incident au sunat la 112, iar la locului accidentului au fost trimise două ambulanțe, dar și pompierii de la descarcerare. Unul dintre șoferi rămăsese blocat în autoturism însă până la sosirea salvatorilor, a fost scos de mai mulți bărbați care se opriseră să vadă ce se întâmplă. A fost preluat apoi și transportat la spital. Șoferul care a provocat accidentul avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool în aerul expirat. El s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală și conducere sub influența bauturilor alcoolice. A rămas și fără permis.