A fost seara accidentelor la Constanța. Trei autoturisme au fost grav avariate în urma a doua evenimente rutiere petrecute la doar câteva minute distanță.
Mai întâi pompierii constănțeni dar și medicii de la ambulanță au fost solicitați să intervină la un accident în care au fost implicate două autoturisme. Cei doi șoferi au pătruns într-un sens giratoriu venind din aceeași direcție. La un moment dat unul dintre ei nu a mai apreciat corect distanța și s-a izbit violent de celălalt. În urma impactului una dintre mașini s-a răsturnat. La locul accidentului au fost trimise două salvări, un SMURD, dar și o mașină de descarcerare.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Autoturismele însă au fost serios avariate. Nici nu s-au întors bine din misiune că salvatorii au fost din nou solicitați să intervină. De această dată, la un accident petrecut la ieșirea din oraș. Șoferul unui autoturism care a virat dreapta ca să intre pe șoseaua de centură, s-a apropiat prea mult de bordura de pe marginea drumului, a urcat pe ea și s-a răsturnat. Din fericire, șoferul nu s-a ales decât cu o sperietură.