#acedesiguranță, spectacol – instalație pentru adolescenți

Premieră inedită la Constanța, în acest weekend. Duminică, de la ora 17:00 și apoi de la ora 19:00, actorii Teatrului de Stat ne invită la spectacolul – instalație “Ace de siguranță”, în regia lui Bobi Pricop, care va avea loc la Biblioteca Județeană.

De o noutate absolută, „#acedesiguranță” este conceput să funcționeze pe două planuri: într-o sală, sub forma unei instalații performative, și online, pe rețeaua de socializare TikTok. Cine este în centrul poveștii aflăm chiar acum de la unul dintre protagoniștii piesei, Florin Aioanei. Bună seara, bine ați venit.

Înțeleg că punerea în scenă pentru Ace de Siguranță este complet diferită de tot ce am văzut până acum. Vor exista simultan pe scenă și ecrane și actori, iar publicul va interacționa cu actorii. Povestiți-ne un pic despre piesă?

Spectatorii vor fi împărțiți în grupuri mai mici, fiecare grup fiind condus în câte un spațiu unde un actor va ghida publicul într-o călătorie intensă spre această poveste ce se desfășoară în universul TikTok.

Va fi jucat simultan de cele patru teatre coproducătoare, respectiv Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul de Nord Satu Mare. Spectacolul se adresează în principal adolescenților.

Povestea are în centru un grup de șapte liceeni, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care lansează #acedesiguranță, o mișcare ce urmărește să dea voce pe TikTok adolescenților și experiențelor lor. Reuniți pe platforma TikTok, cei șapte adolescenți abordează teme relevante pentru lumea tinerilor din România de azi: anxietate, identitate, autocunoaștere, educație, relații, vulnerabilitate sau izolare.

Spectatorii vor fi împărțiți în grupuri mai mici, fiecare grup fiind condus în câte un spațiu unde un actor va ghida publicul într-o călătorie intensă spre această poveste ce se desfășoară în universul TikTok.

Dramaturgia este semnată Ionuț Sociu, scenografia îi aparține Oanei Micu, muzica și coregrafia sunt realizate de Eduard Gabia, iar de imagine și montaj este responsabil Iustin Șurpănelu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Invitație la teatru

Este timpul să ne bucurăm de o comedie savuroasă. Spectacolul „Amanta”, adaptare după roma…