Acordul pentru pace în Fâșia Gaza a fost semnat luni în prezenţa liderilor mondiali, la summitul desfășurat la Sharm el-Sheikh, în Egipt, în cadrul căruia președintele american Donald Trump a anunțat că a doua fază a planului său este deja în desfășurare.
La începutul summitului de la Sharm el-Sheikh, preşedintele SUA a semnat acordul pentru încetarea focului şi eliberarea ostaticilor din Gaza, încheiat săptămâna trecută, în timp ce zeci de lideri mondiali au stat în spatele său.
„Ei doreau să rezolve problema din Gaza. Doreau să rezolve întreaga problemă. Se ajunsese la un punct în care situaţia era pur şi simplu nebunească”, a spus Trump referindu-se la liderii din spatele său. „Vorbeau mereu despre începerea celui de-al Treilea Război Mondial în Orientul Mijlociu, iar acest lucru nu se va mai întâmpla”, a adaugat el.
„Aceasta este ziua pentru care oamenii din întreaga regiune şi din întreaga lume au muncit, s-au străduit, au sperat şi s-au rugat. Ei au făcut lucruri în ultima lună care cred că erau cu adevărat de neconceput. Nimeni nu credea că acest lucru se poate întâmpla”, a spus Trump.
„Civilii se întorc la casele lor. Ostaticii se reunesc. Adică, este minunat. Mă uit în culise, la nivelul de dragoste şi durere. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva”, a mărturisit Trump.
Preşedintele Egiptului îi acordă lui Trump cea mai înaltă distincţie a ţării
La rândul său, preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a mulţumit Turciei, Qatarului şi Statelor Unite şi a vorbit despre o nouă eră în Orientul Mijlociu. El a subliniat, de asemenea, speranţele sale pentru o soluţie cu două state, bazată pe recunoaşterea statalităţii palestiniene.
„Reiterez sprijinul şi aspiraţia noastră pentru executarea acestui plan, creând orizontul politic esenţial pentru punerea în aplicare a soluţiei celor două state”, a spus Sissi.
Vorbind despre poporul palestinian, el a spus: „Şi ei au dreptul la autodeterminare şi să aspire la un viitor în care războiul nu planează asupra lor, deţin dreptul de a se bucura de libertate şi de a trăi în statul lor independent, un stat care trăieşte alături de Israel în pace, securitate şi recunoaştere reciprocă”.
Preşedintele Egiptului a anunţat că îi va acorda lui Donald Trump „Ordinul Nilului”, cea mai înaltă distincţie de stat egipteană.
Trump a comentat premiul în discursul său câteva minute mai târziu, spunând: „Sunt profund onorat să primesc de la dvs. cea mai înaltă distincţie de stat a Egiptului. Onoarea Ordinului Nilului. Nilul este atât de frumos, atât de magnific. Este un titlu atât de frumos”.
Trump: Reconstrucţia este „cea mai uşoară parte”
„Acum începe reconstrucţia”, spune Trump despre următorii paşi în Gaza. „Reconstrucţia va fi probabil cea mai uşoară parte. Cred că am făcut deja cea mai grea parte, pentru că restul se leagă. Ştim cu toţii cum să reconstruim şi ştim cum să construim mai bine decât oricine altcineva în lume”, a afirmat fostul magnat imobiliar.
Potrivit estimărilor Naţiunilor Unite şi ale altor organizaţii, vor fi necesare investiţii de zeci de miliarde de dolari pentru reconstrucţia infrastructurii şi a locuinţelor din Gaza.