vineri, 17 ianuarie, 2025
Home Actualitate Acțiune a polițiștilor constănțenilor în Portul Constanța

Acțiune a polițiștilor constănțenilor în Portul Constanța

de Redacția Dotto

La data de 12 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în Portul Constanța.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin aplicația eDAC, 64 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule. 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, 11 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, o sancțiune în baza O.G. 37/2007, pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind aparatul de înregistrare de tip tahograf, respectiv o sancțiune în baza Legii 132/2017, pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă. 

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproape 8.000 de lei.

Totodată, au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare, fiind indisponibilizat un vehicul

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult