223
Siguranța începe cu educația! Jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis” Constanța au fost alături de elevii Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” într-o activitate de informare și prevenire.
Pe parcursul întâlnirii, jandarmii au discutat cu elevii despre cum pot recunoaște și preveni fenomenul bullying, care sunt riscurile și consecințele consumului de substanțe interzise și nu în ultimul rând le-au vorbit despre comportamentul prosocial și cel antisocial.
Prin exemple concrete și discuții interactive, jandarmii le-au oferit elevilor informațiile necesare pentru a lua decizii responsabile și pentru a contribui la un mediu sigur în școală și în comunitate.