miercuri, 21 mai, 2025
Home Actualitate Acțiuni de prevenție ale polițiștilor în Portul Tomis și pe faleza Cazino din Constanța

Acțiuni de prevenție ale polițiștilor în Portul Tomis și pe faleza Cazino din Constanța

de Redacția Dotto

La data de 23 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat o acțiune pentru prevenirea consumului de substanțe interzise, a furturilor din buzunare și genți și a dispariției de minori, în Portul Tomis din municipiul Constanța.

Tot ieri, 23 august 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității, în mijlocul participanților la un eveniment automobilistic ce a avut loc pe faleza Cazino din Constanța. 

Au stat de vorbă cu cei mici, dar și cu cei mari, despre regulile de circulație și accidentele rutiere. Cu cei mici, polițiștii au vorbit principalele reguli de circulație pe care trebuie să le respecte. Totodată, i-au învățat cum sa procedeze ca să nu se rătăcească în zonele aglomerate. 

Adulților le-au fost reamintite prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult