joi, 13 februarie, 2025
Home Actualitate Activitatea desfășurată de polițiștii locali constănțeni în perioada 27 ianuarie – 2 februarie

Activitatea desfășurată de polițiștii locali constănțeni în perioada 27 ianuarie – 2 februarie

de Redacția Dotto

Polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală au acționat pe raza municipiului Constanța în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale, ocazie cu care au aplicat un număr total de 1.467 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 695.511 lei.

Menționăm câteva din activitățile desfășurate:

  • 215 sesizări scrise/telefonice soluționate venite din partea cetățenilor și a altor instituții;
  • 4 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor din domeniul activității comerciale;
  • 13 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții;
  • 1 acțiune de demolare a unei construcții nelegal realizate;
  • 4 referate de măsuri privind demolarea construcțiilor nelegal realizate pe teren apaținând municipiului Constanța;
  • 13 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul protecției mediului;
  • 649 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor din domeniul ordinii publice;
  • 186 de comunicări în vederea sancționării conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 788 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice;
  • 60 autovehicule ridicate de pe domeniul public.

Continuăm să acționăm pentru menținerea unui climat de siguranță și ordine publică  pentru toți cetățenii și vă asigurăm de întreaga noastră receptivitate în soluționarea petițiilor dumneavoastră, fapt pentru care vă încurajăm să ne semnalați orice aspect care contravine normelor de conviețuire socială la numerele de telefon 0241484205, 0341922 sau pe adresa de email politia.locala@primaria-constanta.ro.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult