sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Home Actualitate Activitatea polițiștilor locali constănțeni în perioada 18 – 24 noiembrie

Activitatea polițiștilor locali constănțeni în perioada 18 – 24 noiembrie

de Redacția Dotto

Polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală au acționat pe raza municipiului Constanța în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale, ocazie cu care au aplicat un număr total de 1.305 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 599.231 lei.

Menționăm câteva din activitățile desfășurate:

  • 301 sesizări scrise/telefonice soluționate venite din partea cetățenilor și a altor instituții;
  • 2 infracțiuni constatate în flagrant pentru deținere substanțe susceptibile a fi produse cu efect psihoactiv/psihotrop;
  •  11 sancțiuni contravenționale aplicate  pentru nerespectarea prevederilor din domeniul activității comerciale;
  • 36 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții;
  • 8 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul protecției mediului;
  • 19 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care apelau la mila publicului;
  • 67 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care călătoreau fără titlu valabil în mijloacele de transport în comun;
  • 250 de comunicări în vederea sancționării conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 8 de somații conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind vehiculele fără stăpân sau abandonate;
  • 782 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice;
  • 62 autovehicule ridicate de pe domeniul public.

Continuăm să acționăm pentru menținerea unui climat de siguranță și ordine publică  pentru toți cetățenii și vă asigurăm de întreaga noastră receptivitate în soluționarea petițiilor dumneavoastră, fapt pentru care vă încurajăm să ne semnalați orice aspect care contravine normelor de conviețuire socială la numerele de telefon 0241484205, 0341922 sau pe adresa de email politia.locala@primaria-constanta.ro.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult