vineri, 3 aprilie, 2026
Home ActualitatePeste 2.000 de elevi au învățat despre siguranță și intervenții de urgență la ISU Dobrogea

Peste 2.000 de elevi au învățat despre siguranță și intervenții de urgență la ISU Dobrogea

de Redacția Dotto

În această săptămână, cu prilejul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a fost gazda unor activități educative dedicate copiilor și cadrelor didactice.

Peste 2.000 de elevi și cadre didactice ne-au trecut pragul și au participat cu interes la peste 40 de lecții deschise, precum și la peste 20 de vizite desfășurate în cadrul subunităților noastre de intervenție.

„Prin aceste întâlniri, participanții au avut ocazia să descopere mai bine misiunile salvatorilor, tehnica de intervenție și regulile esențiale care pot face diferența în situații de urgență. Ne bucurăm că, prin dialog, demonstrații și activități practice, am reușit să aducem mai aproape de cei mici și de dascăli importanța prevenirii și a comportamentului responsabil

Le mulțumim tuturor elevilor și cadrelor didactice pentru interes, implicare și energie, iar colegilor noștri pentru deschiderea și profesionalismul cu care au transformat fiecare activitate într-o lecție utilă și memorabilă.

Împreună formăm o comunitate mai pregătită, mai responsabilă și mai sigură”, transmite ISU Constanța.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult