O nouă atracție turistică, pe litoral. La Constanța va fi construit un Acvariu nou, asemănător cu cele deja celebre din Spania, Germania sau Turcia. Cei care îi vor trece pragul vor putea admira specii de pești din toate mările și oceanele lumii, dar și din Amazon precum și pinguini. Actualul Acvariu, aflat la doi pași de mare s-ar putea transforma în restaurant.
Noul punct de atracție va avea două acvarii tip tunel în care vizitatorii pot vedea peşti din Oceanul Planetar, rechini de talie mare, dar și sturioni uriași.
În alte patru acvarii mai mici vor putea fi văzuţi peşti din Amazon și din Delta Dunării. Marea atracţie va fi însă bazinul de pinguini.
În timpul sezonului estival, Complexul Muzeal de Științe ale naturii se transforma în principala atracție de pe litoral pentru miile de turiști care vin în vacanță. Delfinariul și Acvariul sunt de departe cele mai vizitate obiective turistice, așa că investiția într-un acvariu nou este complet justificată, spun autoritățile.
Contractul de proiectare pentru noul Acvariu a fost deja semnat. Există studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, detaliile de execuţie şi autorizaţia de construire. Contractul valorează 535.500 de lei, iar la proiectul tehnic vor lucra biologi și experţi marini. Nu ştim cât ne va costa să aducem peştii şi pinguinii la Constanţa. Actualul Acvariul de pe Faleza Cazinoului ar putea fi transformat în restaurant.
În noul Acvariu vor fi amenajate și spaţii de joacă pentru copii și un teatru. Dacă lucrurile se vor desfășura conform planului în maximum trei ani, noul Acvariu va fi inaugurat.