Apel către iubitorii de patrupede! Capacitatea adăpostului de animale a ajuns aproape la maximum, iar autoritățile locale apelează la sprijinul constănțenilor pentru a le găsi un cămin. Sunt 200 de patrupede care așteaptă de mai bine de un an să-și găsească o familie. Chiar dacă în padoc sunt îngrijiți cu devotament de către personalul de specialitate, animalele merită să facă parte dintr-o familie iubitoare.
Cei 200 de câini capturați de-a lungul timpului, de către autorități, au fost aduși la Adăpostul de Animale Abandonate din Constanța. Capacitatea adăpostului este la limită, în acest moment, iar autoritățile fac un apel către constănțenii care doresc să adopte un patruped. Animalul de companie are nevoie de îngrijire, atenție, dar și servicii medicale.
Cățeii vor fi încredinţaţi stăpânilor după o serie de consultații, atunci când se constată că sunt corect deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.
Adopția unui câine reprezintă un gest nobil, dar și o responsabilitate.
Pentru a intra în posesia animalului de companie, viitorul stăpân trebuie să prezinte copie a cărții de identitate, dovada existenței unei suprafețe optime pentru a se dezvolta, dar și dovada resurselor materiale. Pentru mulți dintre constănțeni, însă, spațiul este o problemă.
Adăpostul se află pe strada Câmpul cu Flori, nr.11, iar programul este următorul: luni, marți, miercuri, vineri între orele 10:00 – 14:00, joi – 09:30 – 17:30, iar sâmbătă și duminică este închis.