Home Politică Adoptarea bugetului național și definitivarea PNRR, printre subiectele dezbătute la UNCJR
Politică - 2 săptămâni în urmă

Adoptarea bugetului național și definitivarea PNRR, printre subiectele dezbătute la UNCJR

Președinții consiliilor județene din întreaga țară s-au reunit în Poiana Brașov pentru a participa la lucrările Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR).

În deschiderea lucrărilor a avut loc ședința Consiliului Director, forul de conducere al Uniunii prezidat de președintele #UNCJR, Adrian-Ioan Veștea. Evenimentul, care se va încheia sâmbătă, 20 februarie, reprezintă un prilej de cunoaștere, dialog și schimb de experiență între conducătorii administrațiilor județene din țară, mulți dintre aceștia aflați la primul mandat. În opinia președintelui UNCJR Adrian Ioan Veştea, o concluzie a discuțiilor din prima zi este necesitatea armonizării priorităților investiționale identificate la nivelul județelor și al regiunilor de dezvoltare, cu cele ale Guvernului, pentru următoarea perioadă de programare a programelor cu finanțare europeană. Doar în felul acesta administrațiile județene pot reuși să atragă cât mai multe fonduri nerambursabile pe care să le utilizeze pentru dezvoltarea armonioasă a întregii țări!

“Salut inițiativa domnului presedinte Adrian-Ioan Veștea de a ne convoca la această întâlnire la începutul anului. Doar printr-un efort comun putem pune bazele dezvoltării durabile a comunităților pe care le conducem prin girul acordat de alegători, într-un an încă marcat profund de criza sanitară mondială.
Adoptarea bugetului național și definitivarea Planului Național de Reziliență și Redresare au fost subiectele intens dezbătute în cadrul acestei întâlniri.
Nevoia de consultări la nivelul conducerilor județene rezidă din necesitățile investiționale care vizează domeniile de interes pentru perioada 2021-2024, pe care și Guvernul României să le agreeze și să le susțină” , a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verificați și

PSD Constanţa acuză parlamentarii contănţeni PNL şi USR/PLUS pentru votul împotriva Spitalului Regional de Pediatrie de la Constanţa

Printr-o postare pe Facebook, organizaţia PSD Constanţa acuză parlamentarii PNL şi USR/PLU…