La Limanu au avut loc ieri alegeri cu miză dublă. Odată cu scrutinul prezidențial, locuitorii și-au ales și un nou primar. Asta după ce Daniel Georgescu, și-a dat demisia pentru a ocupa un loc în Parlament, câștigat pe listele PSD la ultimele alegeri legislative.
Interimatul a fost preluat de viceprimarul Mihai Feodorof, iar Partidul Social Democrat a decis să meargă mai departe tot cu el. Alegerea s-a dovedit una câștigătoare: cu un scor categoric de 64,4%, Mihai Feodorof a fost votat de aproape două treimi dintre alegători. Pe locul al doilea s-a clasat candidatul Forța Dreptei, Bogdan Vlădescu, cu 24,8%, urmat de Maria Zaharia de la AUR – 6,2%. De remarcat că PNL nu și-a desemnat un candidat propriu și a ales să-l susțină pe reprezentantul PSD, ceea ce a dus la victoria categorică a lui Mihai Feodorof.