A fost alertă în această după amiază la Constanța. Un apel la 112 care anunța prezența unei genți suspecte pe bulevardul Al. Lăpușneanu, la intersecția de la City Mall a pus pe jar autoritățile.
La locul indicat s-au deplasat de urgență geniști, pompieri, polițiști și echipaje ale SMURD. Un roboțel specializat în intervenții pirotehnice a verificat geanta suspectă, lăsată sub o bancă, iar un câine special antrenat pentru depistarea materialelor explozibile a fost de asemenea mobilizat în acțiune. Zona a fost securizată, iar circulația blocată.