Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec, la Constanța

România ”continuă să dovedească lumii că îşi realizează potenţialul şi îşi respectă angajamentele”. Este declarația ambasadorului SUA la București, Kathleen Kavalec.

Diplomatul s-a aflat aseară la Constanța pentru expoziția expoziţiei itinerantă ” We the People/ Noi, Poporul”. Evenimentul a avut loc în Piața Ovidiu, cu sprijinul Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța și în prezența autorităților locale.

Diplomatul american a lăudat Constanța pentru ospitalitate și mobilizarea exemplară pentru susținerea refugiaților din Ucraina. Ambasadoarea a amintit și de rolul esențial pe care îl joacă Portul Constanța în această perioadă dificilă, cu un război la granițele Europei. De asemenea, acesta și-a exprimat speranța ca în timpul mandatului său fie ridicată obligativitatea vizelor pentru românii care doresc să călătorească în Statele Unite.

Evenimentul ”Noi, Poporul/We the People” celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România. Expoziția a cuprins 150 de instantanee şi explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român şi cel american.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Sala Sporturilor din Constanța are un parchet unic în România, identic cu cel folosit în NBA

CSM Constanța a prezentat detalii legate de suprafața de joc recent achiziționată pentru S…