marți, 24 februarie, 2026
Home ActualitateAmenzi de peste 30.000 de lei într-o singură zi, în Constanța: zeci de pietoni și bicicliști, sancționați de polițiștii rutieri

Amenzi de peste 30.000 de lei într-o singură zi, în Constanța: zeci de pietoni și bicicliști, sancționați de polițiștii rutieri

de Redacția Dotto

Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere din județul Constanța au desfășurat, la data de 23 februarie, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea încălcărilor legislației rutiere comise de pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice.

La activități au participat peste 50 de polițiști, care au acționat în mai multe zone din județ, vizând în special comportamentele ce pot genera accidente rutiere.

În urma controalelor, au fost aplicate 166 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 30.000 de lei. Cele mai multe sancțiuni – 111 – au fost aplicate pietonilor surprinși traversând neregulamentar. De asemenea, 49 de bicicliști au fost amendați pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, iar șase sancțiuni au vizat utilizatori de trotinete electrice.

Reprezentanții poliției atrag atenția că indisciplina pietonală și nerespectarea regulilor de circulație de către bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice reprezintă factori majori de risc în producerea accidentelor rutiere.

Pentru prevenirea unor tragedii, polițiștii recomandă pietonilor să traverseze doar prin locurile marcate și semnalizate corespunzător și numai după o asigurare temeinică.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, anunță autoritățile, în contextul eforturilor de creștere a siguranței rutiere în județul Constanța.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult