Vremurile pe care le trăim acum, sunt asemenea unei bombe nucleare cu ridicol, pe care cineva o detonează asupra lumii românești, îmbrăcând-o pentru un timp, în cea mai caldă dintre lumini și-n cele mai tulburătoare aurore cromatice.
E absurdul perfect. Parcă este ultimul oftat înainte de anestezia generală a înghețului. În perioada aceasta când bântuie războiul, poveștile care-ți produc fiori pe șira spinării hălăduiesc cu entuziasm, prin aerul pe care-l respirăm, așa cum veștile despre cât de strâmbă este societatea, ne amintește de haitele în care se declanșează sfârtecarea generală. Câștigă cei mai puternici, asta pentru că au avut toate pârghiile pentru a declanșa un spectacol malign, mobilizînd stări cu totul speciale. Curtea Constituțională a decis că titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației doar în cazul în care „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”. Altfel spus, CCR a amnistiat în masă toți plagiatorii din România cărora de acum înainte nu li se va mai putea retrage titlul de doctor pentru plagiat. Așadar, ce s-a plagiat până acum, rămâne bun plagiat și probabil că va deveni un bun national ce va putea intra în patrimoniul cultural al țării. Degeaba denunțăm uneori apucăturile acestea specifice întunericului, pentru că, în lumea noastră, astfel de lucruri se pare că au devenit un fel de a exista. Ceea ce se întâmplă în societatea românească în prezent, este o așezare a șmecheriei pe un soclu ce poate fi observat de la mare distanță, pentru că distanța dintre oamenii normali și cei cu “puteri supranaturale”, trebuie să fie de câteva mile. Sunt fapte ce au loc în limitele definiției elementare a spectacolului cu public. Nici măcar nu trebuie să stai în picioare pentru a-l privi. Poți să-ți iei scăunelul pliant de acasă, să te așezi și să trăiești toate ritualurile reprezentației. Prin urmare, titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației doar în cazul în care „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”. Putem înțelege foarte bine, că dacă cineva termină medicina, dar își cumpără o diplomă de licență și se angajează ca medic, odată ce a consultat primul pacient, diploma falsă nu mai poate fi retrasă, iar persoana respectivă rămâne medic pe viață? Deci dacă nu prinzi hoțul în câteva ore, sau în câteva zile, scapă de orice pedeapsă. Ca o concluzie, în România, hoțul e negustor cinstit chiar dacă e prins. Și este foarte clar că nu este vorba de un spectacol îndrăgit de toată lumea, ci numai de unii. Tocmai de aceea, mai mult de jumătate din populația României este antagonizată de stat, pentru că statul a vrut să le facă mult rău, cu pandemia, cu restricțiile, unele dintre ele vădit abuzive, iar acum cu aceste nedreptăți care se văd de pe Marte. Probabil că mult mai cinstit ar fi ca de acum încolo, doar doctoratele obținute afară, să mai poată avea relevanță, în România acestea să fie un fel de diplome de Bacalaureat. Circul acesta ar trebui să înceteze, iar instituțiile implicate ar trebui să ia în serios procesul de certificare ale acestor teze. Ori este plagiat, ori nu este! Nu ambele, pentru că nu este fizică cuantică să vorbim de unde și particule în același timp. Putem vorbi despre un plagiat endemic în lumea politică pentru că nu numai la noi se întâmplă astfel de lucruri. Ministrul german al educației și cercetării, Annete Schavan a fost învinuită de a nu fi respectat normele științifice în redactarea propriei sale teze, având ca subiect (ce ironie a întâmplării) relația dintre personalitate și conștiință. Un titlu academic precum cel de doctor, este evident că amplifică aura de respectabilitate publică a posesorului, însă numai atunci când este dobândit pe bune. Mai mult, în anumite ţări, printre care şi în Germania, titlul face parte din chiar numele deţinătorului, este înscris în cartea de identitate şi în actele stării civile. Ceea ce se întâmplă însă la noi, este impostură cu acordul autorităților. Prin urmare, CCR ar putea oricând să ne explice că dacă plătim o taxă neconstituțională, e vina noastră că o plătim, contribuind astfel din plin la o formă continuă de isterie. Din păcate, acesta este nivelul civilizațional în care ne găsim. Nimeni nu-ți va explica niciodată, cu răbdare, ce sunt discriminarea, abuzul sau impostura și sub ce feluri de camuflaj se pot ele ascunde în societate. Și poate că ce este cel mai grav, este că trăiești cu senzația că lucrurile vor continua, pe modelul ăsta în veci. Tocmai de aceea poate că cel mai inspirat mesaj, vine din partea jurnalistei Emilia Șercan care spune: Noapte bună, România!
