Mobilizare generală în Marea Neagră. 800 de militari participă de astăzi, timp de trei zile, la un exercițiu organizat de Forțele Navale Române, în larg. Aceștia vor exersa trageri pe apă sau în aer, cu muniție reală, și vor efectua operaţiuni pentru identificarea şi neutralizarea minelor marine.
Exercițiul va avea loc în zona Constanța-Mangalia. Grupul de luptă maritim va fi alcătuit din șase nave și două elicoptere Puma Naval, iar de pe uscat, acţiunile va fi susţinute de două dispozitive mobile de lansare rachete. Exercițiul vine la scurt timp după ce două nave de patrulare rusești au pătruns în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, în apropierea platformelor Ana și Uran. Potrivit Ministerului Apărării se presupune că navele rusești monitorizau situația din zona Insulei Șerpilor, aflată relativ în apropierea celor două platforme offshore. Trupele rusești se află în prezent pe insula din Marea Neagră, pe care autoritățile de la Kiev încearcă să o recucerească. „Shield Protector 22” este un exercițiu naval cu grad ridicat de dificultate, care urmărește creșterea interoperabilității între forțele participante, au transmis reprezentanții Forțelor Navale Române.