vineri, 20 septembrie, 2024
Home Actualitate Apel disperat pentru repatrierea unui comandant de navă

Apel disperat pentru repatrierea unui comandant de navă

de Redacția Dotto
Apel disperat pentru repatrierea unui comandant de navă
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Disperare mare într-o familie din Constanța, care nu reușește să aducă acasă trupul neînsuflețit al unui comandant de navă decedat în voiaj, pe mare. China refuză debarcarea marinarului, incinerarea trupului neînsuflețit și repatrierea urnei din motive care țin de pandemie.

Cazul a ajuns în atenția Federației Internaționale a Transportatorilor și a Sindicatului Liber al Navigatorilor din România, care încearcă acum să ajute familia greu încercată.

Comandantul român Dan Sandu a murit pe 19 aprilie la bordul unui vas sub pavilion Liberia. Nava aflată în marș în acel moment a fost direcționată de proprietar spre un port din Indonezia pentru debarcarea trupului celui decedat și îmbarcarea unui alt comandant. Surpriză însă. Autoritățile indoneziene au spus NU, iar agenții navei au contactat alte porturi din Sud-Estul Asiei. Fără succes însă.

Pe 5 mai nava a ajuns la Shanghai, unde a trecut în proprietatea altor armatori. Însă coșmarul familiri Sandu nu s-a oprit. Autoritățile chineze au transmis și ele că nu permit debarcarea comandantului, decât dacă este acesta este incinerat, cu promisiunea că vor repatria urna. Familia comandantului a respins vehement incinerarea, dorința rudelor fiind să îl îngroape creștinește. Când au aflat că există pericolul ca trupul marinarului să fie aruncat în mare, familia s-a răzgândit și a acceptat, în scris, incinerarea. Însă nici această variantă nu pare a fi suficientă.

Pentru a aduce rămășițele comandantului înapoi acasă, familia se agață cu disperare acum de ajutorul autoritățile române și cele internaționale și speră ca
Federația Internațională a Transportatorilor și a Sindicatul Liber al Navigatorilor din România să aibă un cuvânt greu de spus în repatrierea urnei cu cenușă.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

Articole recente

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult