Marțea neagră pentru directorul Goldterm Mangalia, Doru Colgiu. Acesta va fi arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia este definitivă și a fost luată în această după amiază de Curtea de Apel Constanța.
Directorul societății de termoficare a Primăriei Mangalia, a fost inițial reținut de DNA pentru trafic de influență. Tribunalul Constanța a decis, însă, săptămâna trecută ca acesta să fie eliberat și cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii anticorupție au contestat măsură și au făcut apel la Curte, care a hotărât astăzi arestarea preventivă a lui Colgiu. Doru Colgiu este cunoscut ca un apropiat și om de bază al primarului din Mangalia. El a fost prins în flagrant recent în timp ce ar fi primit 60 de mii de lei, adică aproximativ 12.000 de euro din suma de 15 mii de euro pe care ar fi pretins-o de la un om de afaceri, conform DNA Constanța. Banii ar fi fost dați printr-un intermediar, politician local. Doru Colgiu ar fi solicitat cei 15 mii de euro pentru a interveni la Primăria Mangalia și la Poliția Locală și a obține acordul ca magazinul afaceristului să funcționeze fără autorizație. Imediat după flagrant, procurorii anticorupție au controlat și casa directorului Goldterm, de unde au ridicat aproximativ 50 de mii de euro în lei și valută.