sâmbătă, 19 iulie, 2025
Home Actualitate Arestat pentru trafic de cocaină. Vindea doza cu 500 de lei

Arestat pentru trafic de cocaină. Vindea doza cu 500 de lei

de Redacția Dotto

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au fost pe urmele unui bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie – decembrie 2023, un bărbat, de 43 de ani, ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (cocaină), cu 500 de lei pentru o doză. La data de 28 decembrie 2023, în urma a două percheziții domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate aproximativ 24 de grame de cocaină, un cântar de mare precizie, precum și alte mijloace de probă”, a transmis IPJ Constanța.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului cercetat. Astăzi, 29 decembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile, a explicat IPJ.

Suportul de specialitate a fost asigurat în acest caz de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.

„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, subliniază IPJ.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult