Primăria Municipiului Constanța anunță implementarea unor măsuri menite să asigure confortul participanților la trafic și să reducă riscul accidentelor rutiere.
Având în vedere frecvența ridicată a traficului pietonal din stațiunea Mamaia, s-a decis reconfigurarea unor treceri de pietoni, prin amplasarea a paisprezece scuaruri mediane. Prin implementarea acestei măsuri s-a urmărit creșterea siguranței participanților la trafic, precum și fluidizarea traficului rutier.
Ultima oră
Decebal Făgădău, propus de PSD Constanța pentru funcția de prefect
Ședință extraordinară a Consiliului Local Constanța: CT BUS, pe ordinea de zi a consilierilor
Taluzul Constanței ar putea primi statut de arie naturală protejată
CCINA Constanța a premiat performanța în afaceri! Companiile clasate pe primele trei locuri au asigurat peste 45.000 de locuri de muncă
În zona axului drumului a fost construit un refugiu pietonal, protejat de garduri, care le oferă posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, înainte de a continua traversarea. La finalul lucrărilor, au fost aplicate marcajele transversale și au fost amplasate indicatoarele rutiere iluminate intermitent pe timpul nopții sau atunci când condițiile meteorologice sunt nefavorabile.
Măsura reamenajării acestor treceri de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la participanții la trafic, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța- Serviciul Rutier.
Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.








