O piesă arheologică de o importanță excepțională luminează istoria creștinismului timpuriu în Dobrogea. Este vorba despre o cruce din calcar cochilifer, datată în secolul al VI-lea d.Hr., descoperită la Callatis (Mangalia), o mărturie vie a organizării creștine din provincia romană Scythia Minor.
Artefactul a fost scos la lumină în anul 1960, în timpul lucrărilor de sistematizare a orașului, în zona actualului spital balnear, lângă moschee și cimitirul turcesc. Deși ruptă în două bucăți și cu brațul inferior incomplet, crucea impresionează prin caracterul său bilingv: pe o față are o inscripție în limba greacă, iar pe cealaltă, în latină.
Ultima oră
Marina SUA începe deminarea Strâmtorii Ormuz: Obiectiv, siguranța comerțului mondial
11 apr., 20:03
Destinația finală: Constanța! Sute de turiști străini au sosit astăzi cu nava Viking Kadlin
11 apr., 17:39
IPS Teodosie despre Lumina Învierii: Un mesaj esențial de Paște pentru credincioși
11 apr., 17:30
Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge în România în jurul orei 18.30
11 apr., 15:26
Inscripția latină dezvăluie un mesaj crucial: „Aici s-a făcut rugăciune spre pomenirea episcopilor Ștefan…”. Această descoperire validează existența unor episcopi în mai multe orașe din Scythia Minor, nu doar la Tomis, schimbând astfel perspectiva asupra structurii ecleziastice a provinciei.
Studiile de specialitate, precum cele din volumul „Inscripții grecești și latine din secolele IV-XIII descoperite în România”, editat de E. Popescu în 1976, sugerează că rugăciunea era dedicată episcopilor defuncți, probabil în contextul unei construcții funerare sau cimitir, la aniversarea morții sau o sărbătoare.
Provincia romană Scythia Minor se distingea printr-o organizare ecleziastică complexă, cu multiple episcopii. Utilizarea pietrelor funerare în formă de cruce devine prevalentă începând cu secolul al VI-lea d.Hr., ceea ce subliniază importanța artefactului de la Callatis.
Astfel, crucea de la Callatis transcende statutul de simplă piatră de mormânt. Ea este o mărturie elocventă a credinței profunde a comunităților de atunci și a modului în care își cinsteau înaintașii, reflectând prezența tot mai puternică a simbolului creștin în viața cotidiană și în riturile funerare din epoca romano-bizantină.
