O piesă arheologică de o importanță excepțională luminează istoria creștinismului timpuriu în Dobrogea. Este vorba despre o cruce din calcar cochilifer, datată în secolul al VI-lea d.Hr., descoperită la Callatis (Mangalia), o mărturie vie a organizării creștine din provincia romană Scythia Minor.
Artefactul a fost scos la lumină în anul 1960, în timpul lucrărilor de sistematizare a orașului, în zona actualului spital balnear, lângă moschee și cimitirul turcesc. Deși ruptă în două bucăți și cu brațul inferior incomplet, crucea impresionează prin caracterul său bilingv: pe o față are o inscripție în limba greacă, iar pe cealaltă, în latină.
Ultima oră
Schimbări pe piața carburanților. Parlamentul a aprobat măsuri pentru situații de criză
Arta de a privi cu atenție și îngrijorare
Codul Urbanismului, adoptat de Camera Deputaților. Autorizațiile de construire vor fi obținute mult mai rapid
SEAS 2026. De astăzi se pun în vânzare biletele pentru șase noi spectacole și concerte la Constanța
Inscripția latină dezvăluie un mesaj crucial: „Aici s-a făcut rugăciune spre pomenirea episcopilor Ștefan…”. Această descoperire validează existența unor episcopi în mai multe orașe din Scythia Minor, nu doar la Tomis, schimbând astfel perspectiva asupra structurii ecleziastice a provinciei.
Studiile de specialitate, precum cele din volumul „Inscripții grecești și latine din secolele IV-XIII descoperite în România”, editat de E. Popescu în 1976, sugerează că rugăciunea era dedicată episcopilor defuncți, probabil în contextul unei construcții funerare sau cimitir, la aniversarea morții sau o sărbătoare.
Provincia romană Scythia Minor se distingea printr-o organizare ecleziastică complexă, cu multiple episcopii. Utilizarea pietrelor funerare în formă de cruce devine prevalentă începând cu secolul al VI-lea d.Hr., ceea ce subliniază importanța artefactului de la Callatis.
Astfel, crucea de la Callatis transcende statutul de simplă piatră de mormânt. Ea este o mărturie elocventă a credinței profunde a comunităților de atunci și a modului în care își cinsteau înaintașii, reflectând prezența tot mai puternică a simbolului creștin în viața cotidiană și în riturile funerare din epoca romano-bizantină.
