CSM Constanța a suferit o nouă înfrângere la limită în Liga Zimbrilor, cedând în deplasare cu scorul de 23-24 în fața echipei CSM Vaslui. Este a doua partidă consecutivă pierdută la un singur punct diferență, după duelul extrem de disputat cu campioana Dinamo.
Deși au dominat jocul și au condus pe tot parcursul partidei, inclusiv la pauză cu 15-12, handbaliștii pregătiți de Marius Stavrositu nu au reușit să-și conserve avantajul. Chiar și în minutul 55, Constanța conducea cu 23-21, având victoria în mână.
Ultima oră
Via DobroGetica dă startul misiunii „Dobrogea Verde” prin patru acțiuni de plantare
„Dobrogea, în drumul tău”. Via DobroGetica aduce istoria regiunii în autobuzele CT BUS
Accident pe Autostrada A4, între Cumpăna și Agigea! Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat pe carosabil. Trafic restricționat pe ambele sensuri
JUDEȚUL CONSTANȚA. Bărbat reținut după ce a fost prins că fura alimente dintr-un magazin: individul s-a dezbrăcat în faţa angajatei
Finalul meciului a adus o succesiune de erori costisitoare. Vasluienii au egalat, iar o aruncare de la 7 metri ratată de Căbuț a complicat situația. Armanu a marcat apoi golul decisiv pentru gazde în penultimul minut, iar o ultimă șansă de egalare irosită de Cumpănici a consfințit înfrângerea.
Astfel, CSM Constanța rămâne fără puncte în clasament după primele două etape ale sezonului.

Din echipa constănțeană s-au remarcat Căbuț și Ilie, ambii cu 5 goluri. Următoarea provocare va fi pe 26 septembrie, când CSM Constanța va primi acasă vizita formației Universitatea Cluj.








