Breaking
Cristela Georgescu, după audierea la DIICOT: „Suntem o familie obişnuită şi am fost supuşi unor intervenţii brutale”•Mihai Chirica, inculpat pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în dosarul Păcura. Care sunt acuzațiile procurorilor•Modernizarea iluminatului public: lucrări în mai multe zone din Constanța•Doliu la Farul Constanța. A murit fostul atacant Dumitru Caraman•Ai mobilă veche, saltele sau canapele de aruncat? Unde sunt amplasate containerele speciale în Constanța•Acte medicale făcute într-un salon de tatuaje din Constanța. O femeie de 48 de ani a fost reținută•Noi reguli pentru pasagerii care călătoresc cu avionul în Uniunea Europeană. Bagajul de mână, inclus în prețul biletului•Luca Niculescu, după desemnarea ca premier: „Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin”•Șapte persoane reținute după o încăierare în Medgidia. Polițiștii au tras un foc de avertisment•Transportul cerealelor spre Portul Constanța, reorganizat. Radu Miruță: „Problema este lipsa de coordonare”•Două nave au fost lovite de drone în zona economică a Bulgariei. Una s-a scufundat•Navă lovită de dronă în Marea Neagră! Trei marinari sunt internați la Spitalul Județean Constanța, 8 au fost evaluaţi•Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Ion Lahovari. Traficul va fi restricționat total!•Tánczos Barna anunţă măsuri pentru sprijinirea exportului de cereale româneşti prin Portul Constanţa•Avarie RAJA în zona Rompetrol – Năvodari. Care sunt consumatorii afectați de lipsa apei•Cristela Georgescu, după audierea la DIICOT: „Suntem o familie obişnuită şi am fost supuşi unor intervenţii brutale”•Mihai Chirica, inculpat pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în dosarul Păcura. Care sunt acuzațiile procurorilor•Modernizarea iluminatului public: lucrări în mai multe zone din Constanța•Doliu la Farul Constanța. A murit fostul atacant Dumitru Caraman•Ai mobilă veche, saltele sau canapele de aruncat? Unde sunt amplasate containerele speciale în Constanța•Acte medicale făcute într-un salon de tatuaje din Constanța. O femeie de 48 de ani a fost reținută•Noi reguli pentru pasagerii care călătoresc cu avionul în Uniunea Europeană. Bagajul de mână, inclus în prețul biletului•Luca Niculescu, după desemnarea ca premier: „Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin”•Șapte persoane reținute după o încăierare în Medgidia. Polițiștii au tras un foc de avertisment•Transportul cerealelor spre Portul Constanța, reorganizat. Radu Miruță: „Problema este lipsa de coordonare”•Două nave au fost lovite de drone în zona economică a Bulgariei. Una s-a scufundat•Navă lovită de dronă în Marea Neagră! Trei marinari sunt internați la Spitalul Județean Constanța, 8 au fost evaluaţi•Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Ion Lahovari. Traficul va fi restricționat total!•Tánczos Barna anunţă măsuri pentru sprijinirea exportului de cereale româneşti prin Portul Constanţa•Avarie RAJA în zona Rompetrol – Năvodari. Care sunt consumatorii afectați de lipsa apei•Cristela Georgescu, după audierea la DIICOT: „Suntem o familie obişnuită şi am fost supuşi unor intervenţii brutale”•Mihai Chirica, inculpat pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în dosarul Păcura. Care sunt acuzațiile procurorilor•Modernizarea iluminatului public: lucrări în mai multe zone din Constanța•Doliu la Farul Constanța. A murit fostul atacant Dumitru Caraman•Ai mobilă veche, saltele sau canapele de aruncat? Unde sunt amplasate containerele speciale în Constanța•Acte medicale făcute într-un salon de tatuaje din Constanța. O femeie de 48 de ani a fost reținută•Noi reguli pentru pasagerii care călătoresc cu avionul în Uniunea Europeană. Bagajul de mână, inclus în prețul biletului•Luca Niculescu, după desemnarea ca premier: „Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin”•Șapte persoane reținute după o încăierare în Medgidia. Polițiștii au tras un foc de avertisment•Transportul cerealelor spre Portul Constanța, reorganizat. Radu Miruță: „Problema este lipsa de coordonare”•Două nave au fost lovite de drone în zona economică a Bulgariei. Una s-a scufundat•Navă lovită de dronă în Marea Neagră! Trei marinari sunt internați la Spitalul Județean Constanța, 8 au fost evaluaţi•Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Ion Lahovari. Traficul va fi restricționat total!•Tánczos Barna anunţă măsuri pentru sprijinirea exportului de cereale româneşti prin Portul Constanţa•Avarie RAJA în zona Rompetrol – Năvodari. Care sunt consumatorii afectați de lipsa apei•
Sport

Doliu la Farul Constanța. A murit fostul atacant Dumitru Caraman

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 6 octombrie 2026 la 14:46
Doliu la Farul Constanța. A murit fostul atacant Dumitru Caraman – Sport | DOTTO TV

Familia Farul Constanța este în doliu după decesul fostului jucător al echipei, Dumitru Caraman.

Născut la Mihail Kogălniceanu, în județul Tulcea, pe 22 decembrie 1944, Dumitru Caraman a evoluat pentru Farul în două perioade: între 1965 și 1966, respectiv între 1970 și 1975.

În tricoul alb-albastru, fostul atacant a disputat peste 150 de meciuri și a înscris 33 de goluri.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu pot face acest lucru astăzi, începând cu ora 16:00, la Biserica Sfântul Constantin și Elena.

Clubul Farul Constanța a transmis condoleanțe familiei îndoliate și un mesaj de rămas-bun fostului său jucător: „Nu te vom uita niciodată!”.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite

Doliu la Farul Constanța. A murit fostul atacant Dumitr | DOTTO TV | DOTTO TV