Autospecialele și echipamentele folosite zi de zi de polițiști pot fi văzute de public în acest weekend, în Mamaia Nord, unde Inspectoratul de Poliție Județean Constanța participă la raliul organizat în stațiune.
Ultima oră
„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 14 noiembrie – Proclamațiile lui Carol I din 1878, moment important pentru Dobrogea
Șofer, prins băut la volan pe bulevardul Mamaia. Polițiștii au descoperit o alcoolemie de 0,79 mg/l
Bărbat prins în Portul Constanța cu 150 de litri de motorină fără documente. Polițiștii au deschis dosar penal
Niculescu, după victoria României în procesul Roșia Montană: „Este o victorie importantă”
Polițiștii de la rutieră, ordine publică, prevenire și pregătire profesională au pregătit o zonă interactivă pentru cei care vor să afle mai multe despre activitatea oamenilor legii.
Vizitatorii pot vedea de aproape o parte dintre autospecialele și echipamentele utilizate în misiunile polițiștilor și pot discuta direct cu aceștia despre munca lor.

Cei interesați își pot testa și reflexele, dar și curiozitatea, având ocazia să afle ce se află „dincolo de girofaruri” și să primească răspunsuri la întrebările pe care le au despre activitatea Poliției.
Standul IPJ Constanța este deschis atât astăzi, cât și mâine, pe durata evenimentelor dedicate raliului din Mamaia Nord.
Polițiștii îi invită pe constănțeni și turiști să treacă pe la stand și să descopere, într-un cadru interactiv, o parte din echipamentele și activitățile specifice muncii de polițist.








