Breaking
Niculescu, după victoria României în procesul Roșia Montană: „Este o victorie important㔕Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor. Două avioane F-16 au decolat de la Fetești, iar populația din Tulcea a primit mesaje RO-Alert•Aproape 500 de elevi din Constanța vor primi sprijin printr-un proiect de peste 6,6 milioane de lei•Roșia Montană: România câștigă definitiv arbitrajul și salvează miliarde de dolari•Ziua Dobrogei, sărbătoarea unui ținut cu istorie și oameni care îi dau suflet•Tinerii între 18 și 35 de ani se pot pregăti voluntar în Armată. Ce indemnizație vor primi•Ultima zi cu mâncare de dulce. Ce tradiții sunt legate de Lăsatul Secului•Liga 3: CS Agigea, întâlnește pe teren propriu Gloria Băneasa•Liga 3: Axiopolis pierde la limită în deplasarea de la Călărași•Via DobroGetica dă startul misiunii „Dobrogea Verde” prin patru acțiuni de plantare•„Dobrogea, în drumul tău”. Via DobroGetica aduce istoria regiunii în autobuzele CT BUS•Accident pe Autostrada A4, între Cumpăna și Agigea! Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat pe carosabil. Trafic restricționat pe ambele sensuri•JUDEȚUL CONSTANȚA. Bărbat reținut după ce a fost prins că fura alimente dintr-un magazin: individul s-a dezbrăcat în faţa angajatei•Dosarul contrabandei cu petrol. 43 de persoane sub control judiciar, DIICOT a pus sechestru pe 111 construcţii şi terenuri•Costin Răsăuțeanu nu mai este liderul consilierilor locali PSD. Vergil Chițac avea doar cuvinte de laudă la adresa lui: „Costin este un băiat civilizat, un băiat cu școli bune”•Niculescu, după victoria României în procesul Roșia Montană: „Este o victorie important㔕Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor. Două avioane F-16 au decolat de la Fetești, iar populația din Tulcea a primit mesaje RO-Alert•Aproape 500 de elevi din Constanța vor primi sprijin printr-un proiect de peste 6,6 milioane de lei•Roșia Montană: România câștigă definitiv arbitrajul și salvează miliarde de dolari•Ziua Dobrogei, sărbătoarea unui ținut cu istorie și oameni care îi dau suflet•Tinerii între 18 și 35 de ani se pot pregăti voluntar în Armată. Ce indemnizație vor primi•Ultima zi cu mâncare de dulce. Ce tradiții sunt legate de Lăsatul Secului•Liga 3: CS Agigea, întâlnește pe teren propriu Gloria Băneasa•Liga 3: Axiopolis pierde la limită în deplasarea de la Călărași•Via DobroGetica dă startul misiunii „Dobrogea Verde” prin patru acțiuni de plantare•„Dobrogea, în drumul tău”. Via DobroGetica aduce istoria regiunii în autobuzele CT BUS•Accident pe Autostrada A4, între Cumpăna și Agigea! Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat pe carosabil. Trafic restricționat pe ambele sensuri•JUDEȚUL CONSTANȚA. Bărbat reținut după ce a fost prins că fura alimente dintr-un magazin: individul s-a dezbrăcat în faţa angajatei•Dosarul contrabandei cu petrol. 43 de persoane sub control judiciar, DIICOT a pus sechestru pe 111 construcţii şi terenuri•Costin Răsăuțeanu nu mai este liderul consilierilor locali PSD. Vergil Chițac avea doar cuvinte de laudă la adresa lui: „Costin este un băiat civilizat, un băiat cu școli bune”•Niculescu, după victoria României în procesul Roșia Montană: „Este o victorie important㔕Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor. Două avioane F-16 au decolat de la Fetești, iar populația din Tulcea a primit mesaje RO-Alert•Aproape 500 de elevi din Constanța vor primi sprijin printr-un proiect de peste 6,6 milioane de lei•Roșia Montană: România câștigă definitiv arbitrajul și salvează miliarde de dolari•Ziua Dobrogei, sărbătoarea unui ținut cu istorie și oameni care îi dau suflet•Tinerii între 18 și 35 de ani se pot pregăti voluntar în Armată. Ce indemnizație vor primi•Ultima zi cu mâncare de dulce. Ce tradiții sunt legate de Lăsatul Secului•Liga 3: CS Agigea, întâlnește pe teren propriu Gloria Băneasa•Liga 3: Axiopolis pierde la limită în deplasarea de la Călărași•Via DobroGetica dă startul misiunii „Dobrogea Verde” prin patru acțiuni de plantare•„Dobrogea, în drumul tău”. Via DobroGetica aduce istoria regiunii în autobuzele CT BUS•Accident pe Autostrada A4, între Cumpăna și Agigea! Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat pe carosabil. Trafic restricționat pe ambele sensuri•JUDEȚUL CONSTANȚA. Bărbat reținut după ce a fost prins că fura alimente dintr-un magazin: individul s-a dezbrăcat în faţa angajatei•Dosarul contrabandei cu petrol. 43 de persoane sub control judiciar, DIICOT a pus sechestru pe 111 construcţii şi terenuri•Costin Răsăuțeanu nu mai este liderul consilierilor locali PSD. Vergil Chițac avea doar cuvinte de laudă la adresa lui: „Costin este un băiat civilizat, un băiat cu școli bune”•
Actualitate

Radu Miruță răspunde criticilor după doborârea dronelor rusești: „Armata Română face maximum posibil pentru a proteja cetățenii”

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 26 iulie 2026 la 08:50
Radu Miruță răspunde criticilor după doborârea dronelor rusești: „Armata Română face maximum posibil pentru a proteja cetățenii” – Actualitate | DOTTO TV

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a transmis un mesaj amplu în care răspunde criticilor și informațiilor false apărute în spațiul public după incidentele din ultimele zile, în care două drone rusești au fost doborâte după ce au încălcat spațiul aerian al României.

Potrivit ministrului, intervențiile Armatei Române au demonstrat că țara își apără ferm teritoriul și că măsurile luate au fost adaptate contextului operațional.

„Granițele, spațiul aerian și suveranitatea României nu sunt negociabile. NATO funcționează, Armata Română își face datoria la maximum cu ceea ce are la dispoziție, iar noi vom continua să investim în apărarea cetățenilor, a teritoriului național și a flancului estic al Alianței”, a transmis Radu Miruță.

Descarcă aplicația KMT Home

Miruță: „Nu comparăm prețul unei rachete cu cel al unei drone”

Ministrul a respins afirmațiile potrivit cărora România ar fi folosit rachete prea scumpe pentru a distruge drone ieftine.

El a explicat că prioritatea este protejarea populației și a infrastructurii, nu costul muniției folosite.

„Calculul nu se face comparând prețul unei rachete cu cel al unei drone. În ecuație intră viețile oamenilor și siguranța comunităților pe care le protejăm”, a subliniat acesta.

Radu Miruță a precizat că aeronavele F-16 reprezintă o soluție de ultimă instanță în astfel de misiuni și că Ministerul Apărării accelerează achiziția unor sisteme specializate pentru combaterea dronelor, inclusiv prin programul SAFE.

„Drona a fost urmărită permanent”

Un alt subiect abordat a fost momentul interceptării dronelor. Ministrul susține că acestea au fost monitorizate din clipa în care au intrat în spațiul aerian românesc, iar doborârea lor s-a făcut doar atunci când nu exista riscul ca fragmentele să pună în pericol populația.

„Responsabilitatea militarilor nu este doar să doboare o țintă, ci să o facă fără să pună în pericol viața oamenilor”, a explicat oficialul.

Despre concediu: „Responsabilitatea nu se suspendă”

Radu Miruță a confirmat că se afla în concediu în momentul incidentelor, însă a subliniat că acest lucru nu i-a afectat atribuțiile.

„Da, eram în concediu. Dar și în concediu am rămas ministrul Apărării. Responsabilitatea pentru securitatea României nu se suspendă odată cu plecarea în vacanță și nici nu depinde de prezența fizică într-un birou”, a afirmat acesta.

Mesaj pentru locuitorii Dobrogei

În final, ministrul s-a adresat românilor, în special celor din Dobrogea, care au primit în ultimele zile mai multe alerte aeriene, spunând că le înțelege îngrijorarea.

„Înțeleg pe deplin teama românilor din Dobrogea. Ca ministru al Apărării, pot să le garantez un singur lucru: Armata Română face maximum posibil pentru a proteja cetățenii României”, a transmis Radu Miruță.

Acesta a precizat că măsurile de apărare sunt actualizate permanent, iar faptul că două drone au fost doborâte în două zile consecutive reprezintă, în opinia sa, dovada că strategia adoptată funcționează.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite