Noi informații apar în cazul incidentului grav produs la Galați, unde o dronă s-a prăbușit peste un bloc de locuințe și a provocat o explozie urmată de incendiu într-un apartament. Cele două persoane rănite sunt o femeie de 52 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 14 ani.
Ultima oră
Accident grav între un autoturism și un TIR, la ieșirea din Techirghiol spre Agigea. O femeie a murit
Incident „fără precedent” la OpenAI. Un agent autonom a scăpat de sub control și a spart serverele unei alte companii
Trump anunță taxe vamale de până la 200% pentru medicamentele generice importate în SUA
Austria transformă casa natală a lui Adolf Hitler în post de poliție
De ce nu a fost doborâtă drona de la Galați. Explicaţiile MApN: Nu au fost condiții. Situaţia este sub control
Potrivit medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Galați, pacienta prezintă arsuri plantare de gradul I-II, bilateral, precum și mai multe escoriații. Copilul este internat la Spitalul de Pediatrie.
„Este internată o doamnă de 52 de ani care are arsură plantară de gradul 1-2, bilateral şi escoriaţii şi un copil de 14 ani este internat în Spitalul de Pediatrie. Ambii sunt conştienţi şi stabili hemodinamic”, a declarat dr. Corina Popazu, medic de medicină internă.
Aceasta a precizat că starea femeii este stabilă, însă pacienta este îngrijorată în special de situația fiului său.
„Am discutat cu doamna, starea ei este bună, mai mult este îngrijorată de copil”, a mai spus medicul.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au confirmat că cei doi sunt locatarii apartamentului afectat de incendiu și că arsurile au fost suferite în momentul evacuării prin zona cuprinsă de flăcări.
„Au suferit arsuri minore când au trecut prin holul în care era incendiul”, au transmis reprezentanții ISU.
Copilul de 14 ani rămâne internat la Spitalul de Pediatrie, iar medicii urmează să ofere noi informații privind evoluția sa în cursul dimineții.
Autoritățile continuă evaluarea pagubelor și ancheta privind circumstanțele în care drona a pătruns pe teritoriul României și s-a prăbușit peste imobilul din Galați.








