Breaking
Șofer, prins băut la volan pe bulevardul Mamaia. Polițiștii au descoperit o alcoolemie de 0,79 mg/l•Bărbat prins în Portul Constanța cu 150 de litri de motorină fără documente. Polițiștii au deschis dosar penal•Niculescu, după victoria României în procesul Roșia Montană: „Este o victorie important㔕Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor. Două avioane F-16 au decolat de la Fetești, iar populația din Tulcea a primit mesaje RO-Alert•Aproape 500 de elevi din Constanța vor primi sprijin printr-un proiect de peste 6,6 milioane de lei•Roșia Montană: România câștigă definitiv arbitrajul și salvează miliarde de dolari•Ziua Dobrogei, sărbătoarea unui ținut cu istorie și oameni care îi dau suflet•Tinerii între 18 și 35 de ani se pot pregăti voluntar în Armată. Ce indemnizație vor primi•Ultima zi cu mâncare de dulce. Ce tradiții sunt legate de Lăsatul Secului•Liga 3: CS Agigea, întâlnește pe teren propriu Gloria Băneasa•Liga 3: Axiopolis pierde la limită în deplasarea de la Călărași•Via DobroGetica dă startul misiunii „Dobrogea Verde” prin patru acțiuni de plantare•„Dobrogea, în drumul tău”. Via DobroGetica aduce istoria regiunii în autobuzele CT BUS•Accident pe Autostrada A4, între Cumpăna și Agigea! Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat pe carosabil. Trafic restricționat pe ambele sensuri•JUDEȚUL CONSTANȚA. Bărbat reținut după ce a fost prins că fura alimente dintr-un magazin: individul s-a dezbrăcat în faţa angajatei•Șofer, prins băut la volan pe bulevardul Mamaia. Polițiștii au descoperit o alcoolemie de 0,79 mg/l•Bărbat prins în Portul Constanța cu 150 de litri de motorină fără documente. Polițiștii au deschis dosar penal•Niculescu, după victoria României în procesul Roșia Montană: „Este o victorie important㔕Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor. Două avioane F-16 au decolat de la Fetești, iar populația din Tulcea a primit mesaje RO-Alert•Aproape 500 de elevi din Constanța vor primi sprijin printr-un proiect de peste 6,6 milioane de lei•Roșia Montană: România câștigă definitiv arbitrajul și salvează miliarde de dolari•Ziua Dobrogei, sărbătoarea unui ținut cu istorie și oameni care îi dau suflet•Tinerii între 18 și 35 de ani se pot pregăti voluntar în Armată. Ce indemnizație vor primi•Ultima zi cu mâncare de dulce. Ce tradiții sunt legate de Lăsatul Secului•Liga 3: CS Agigea, întâlnește pe teren propriu Gloria Băneasa•Liga 3: Axiopolis pierde la limită în deplasarea de la Călărași•Via DobroGetica dă startul misiunii „Dobrogea Verde” prin patru acțiuni de plantare•„Dobrogea, în drumul tău”. Via DobroGetica aduce istoria regiunii în autobuzele CT BUS•Accident pe Autostrada A4, între Cumpăna și Agigea! Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat pe carosabil. Trafic restricționat pe ambele sensuri•JUDEȚUL CONSTANȚA. Bărbat reținut după ce a fost prins că fura alimente dintr-un magazin: individul s-a dezbrăcat în faţa angajatei•Șofer, prins băut la volan pe bulevardul Mamaia. Polițiștii au descoperit o alcoolemie de 0,79 mg/l•Bărbat prins în Portul Constanța cu 150 de litri de motorină fără documente. Polițiștii au deschis dosar penal•Niculescu, după victoria României în procesul Roșia Montană: „Este o victorie important㔕Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor. Două avioane F-16 au decolat de la Fetești, iar populația din Tulcea a primit mesaje RO-Alert•Aproape 500 de elevi din Constanța vor primi sprijin printr-un proiect de peste 6,6 milioane de lei•Roșia Montană: România câștigă definitiv arbitrajul și salvează miliarde de dolari•Ziua Dobrogei, sărbătoarea unui ținut cu istorie și oameni care îi dau suflet•Tinerii între 18 și 35 de ani se pot pregăti voluntar în Armată. Ce indemnizație vor primi•Ultima zi cu mâncare de dulce. Ce tradiții sunt legate de Lăsatul Secului•Liga 3: CS Agigea, întâlnește pe teren propriu Gloria Băneasa•Liga 3: Axiopolis pierde la limită în deplasarea de la Călărași•Via DobroGetica dă startul misiunii „Dobrogea Verde” prin patru acțiuni de plantare•„Dobrogea, în drumul tău”. Via DobroGetica aduce istoria regiunii în autobuzele CT BUS•Accident pe Autostrada A4, între Cumpăna și Agigea! Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat pe carosabil. Trafic restricționat pe ambele sensuri•JUDEȚUL CONSTANȚA. Bărbat reținut după ce a fost prins că fura alimente dintr-un magazin: individul s-a dezbrăcat în faţa angajatei•
Breaking

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan, programat miercuri în Parlament

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 26 septembrie 2026 la 15:35
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan, programat miercuri în Parlament – Breaking | DOTTO TV

Parlamentarii vor vota miercuri, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, acordarea încrederii pentru Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Decizia a fost luată sâmbătă de Birourile permanente reunite. Ședința plenului este programată să înceapă la ora 13:00.

Până la momentul votului, miniștrii propuși vor fi audiați în comisiile parlamentare. Audierile sunt stabilite pentru luni, între orele 14:00 și 20:00, și marți, în intervalul 10:00-20:00. Repartizarea candidaților pe comisii, precum și programul complet al audierilor, urmează să fie publicate pe site-ul Camerei Deputaților.

În timpul ședinței de învestitură, premierul desemnat va avea la dispoziție 30 de minute pentru intervenții, timp care poate fi folosit atât la începutul, cât și la finalul dezbaterilor.

Descarcă aplicația KMT Home

Și grupurile parlamentare vor avea timpi de intervenție calculați în funcție de numărul parlamentarilor. Pentru fiecare deputat sau senator sunt acordate câte 5 secunde, fiind incluși în calcul și parlamentarii neafiliați.

PSD va avea la dispoziție 11 minute, AUR – 8 minute, PNL – 7 minute, USR – 5 minute, iar UDMR – 3 minute. Grupul parlamentar Uniți pentru România, grupul minorităților naționale, SOS România și PACE – Întâi România au câte un minut. Senatorii și deputații neafiliați beneficiază de două minute.

Siegfried Mureșan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare și lista persoanelor propuse pentru funcțiile de miniștri.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite