Asfaltare + răbdare = suportare

Trăim într-o țară nouă, care a împlinit în urmă cu puțin timp o sută de ani, de când câteva provincii istorice, în care locuiesc majoritar oameni vorbitori ai aceleiași limbi, s-au alăturat în aceeași unitate statală.

Am învățat la istorie că am făcut praf și pulbere Imperiul Otoman și că suntem adevărații continuatori ai civilizației romane, iar strămoșii noștri, dacii, înainte de a se romaniza, au stat la baza multor elemente care alcătuiesc ideile de cultură și civilizație. Doar că civilizația este foarte greu de conservat în limite acceptabile, în sensul că nu prea are coerență în zilele noastre. Iar lucrul ăsta se vede cel mai bine în orașul în care locuiești. Oraș în care se întâmplă ca banalul mers pe jos să însemne de multe ori, o competiție foarte dură în arena vieții, în care te trezești participant într-o competiție ce trebuie câștigată cu orice chip, dar, în „formatul” care ți se propune. Despre constănțeni este vorba, care au ajuns cu răbdarea într-un punct critic, când vine vorba de gropi în asfalt, trotuare scobite și lucrări de mentenanță la instalațiile de termoficare. Problema este că se întâmplă destul de des ca oamenii să rămână fără apă caldă şi căldură, în plină iarnă.

Aceste întreruperi ale furnizării energiei termice sunt solicitate de către executanții lucrărilor tehnologice de înlocuire a conductelor vechi în scopul modernizării serviciului de termoficare în sistem centralizat. Oamenii sunt de acord cu modernizările, dar sunt şi sătui din cauza gropilor, care, au şi ele, deja, o vechime mai mare de un an. Sunt aspecte de care nimeni nu mai poate face abstracție, pentru că afectează serios calitatea vieții, iar taxele și impozitele nu se plătesc în funcție de disconfortul pe care municipalitatea îl generează în raport cu cetățeanul. Opinia publică scoate din rastel una dintre armele ei preferate: nemulțumirea. Asta pentru că nu suntem în stadiul în care să avem viză de flotant de Monte Carlo. Iubim esteticul, dar fondul sonor plin de lătratul câinilor la ceas de seară, trotuarele sparte și slalomul printre utilaje care au sfredelit definitiv asfaltul, alcătuiesc un concept perfect de libanizare a urbei. Nu suntem într-un laborator farmaceutic, oamenii înțeleg asta, cu răbdarea în general se stă bine la malul mării, și nici nu suntem un oraș care sărbătorește Ziua Unirii cu 6 zile mai devreme. Însă le avem și noi pe ale noastre. Parcă ignoranța față de ceea ce se întâmplă cu adevărat pe străzile orașului, a devenit o instituţie care s-a dezvoltat din ce în ce mai bine şi care astăzi a ajuns să regleze cadenţa şi respiraţia speranţei celui care alege să fie pieton. Este aproape un scenariu absurd în care plătitorul de taxe parcă își trăiește paroxistic eșecul.

Tocmai de aceea este nevoie urgentă de puțină bună-credință, discernământ, tact, suplețe și eficacitate în mânuirea basculantei cu bitum. Asta pentru că drumul de la idee, la industria asfaltului pus la picioarele cetățeanului, a fost până acum lung şi plin de hârtoape. Și nici măcar nu a meritat, se vede treaba, din moment ce astăzi șantierele încremenite prin tot orașul, aproape că rivalizează numeric cu farmaciile, florăriile şi oficiile de schimb valutar, iar speranța că totul se va termina peste trei sau șase luni, este ca și cum ai aștepta un TGV în gară la Titu. Știm că orice cetățean trebuie să deprindă spiritul critic, și nu critica, doar ca să dea din gură. Însă oamenii obișnuiți au început să vadă și să simtă că o eventuală comunicare dinspre autorități în legătură cu acest never-ending story, s-a cuibărit undeva foarte aproape de codul Morse. Tocmai de aceea, se impune ca pe viitor autoritățile, să meargă cu accelerația la pământ pe drumul combaterii disconfortului din cetate și evident, să nu acceseze niciodată fonduri pentru construcția unei magistrale de metrou la Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Google Snow View

Se vede de pe muntele Olimp, că am ratat șansa ca unele companii publice, să-și ceară scuz…