joi, 19 martie, 2026
Home ActualitateCopiii își dezvoltă creativitatea și observația artistică la atelierele de creație de la Muzeul de Artă Constanța

Copiii își dezvoltă creativitatea și observația artistică la atelierele de creație de la Muzeul de Artă Constanța

de Redacția Dotto

Pe 7 martie, Muzeul de Artă Constanța a organizat un atelier pentru copii, menit să le stimuleze capacitatea de observație și înțelegerea relațiilor dintre forme, volume și lumină.

Participanții au lucrat pornind de la o compoziție alcătuită din obiecte diverse, analizând structura elementelor, proporțiile și modul în care lumina modelează suprafețele.

Accentul a fost pus pe libertatea de interpretare artistică și pe transformarea observației directe în expresie personală.

Copiii au avut oportunitatea să exerseze diverse tehnici de lucru, să își dezvolte sensibilitatea artistică și să creeze propriile opere, sub coordonarea Ramonei Popescu și Ralucăi Sandu-Necula.

Atelierele pentru copii se desfășoară în fiecare sâmbătă, de la ora 11:00, iar taxa de participare este de 60 de lei, materialele fiind incluse. Înscrierile și detalii suplimentare pot fi obținute la adresa de email: ateliere.muzeuarta@gmail.com
(menționând în mesaj „atelier copii”).

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Consiliul Județean Constanța, oferind copiilor oportunitatea de a explora arta într-un cadru creativ și educativ.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult