joi, 5 martie, 2026
Home ActualitateAu demarat lucrările de reabilitare și consolidare a malurilor lacului Tăbăcărie

Au demarat lucrările de reabilitare și consolidare a malurilor lacului Tăbăcărie

de Redacția Dotto

Primăria Constanța anunță că au demarat lucrările de reabilitare și consolidare a malurilor lacului Tăbăcărie. În prima etapă a proiectului se montează un sistem structural de protecție a malului, realizat din profile din material compozit în zona de nord a lacului.

Intervențiile vizează reabilitarea parapeților din beton și a zonelor de promenadă/trotuare existente pe întreaga suprafață a malurilor lacului Tăbăcărie. Lucrările se vor executa pe o suprafață de aproximativ 14.904 mp, împărțite pe 4 tronsoane. De asemenea, vor fi reabilitate aleile pietonale de jur împrejur și va fi amenajat un podeț pietonal care va oferi o nouă legătură între zonele lacului.

Aspectul zonei de promenadă va fi îmbunătățit. Se va realiza un ansamblu structural de trotuar de gardă și apărare de mal cu profile din material compozit și elemente de beton armat. Trotuarele se vor arma cu plasă sudată și vor fi ancorate în partea malurilor cu elemente din oțel beton și elemente de beton, turnate la fața locului.

Valoarea toată a contractului este de 25.190.331,49 lei fără T.V.A. Durata de execuție a lucrărilor este de maxim 21 de luni.
După finalizarea lucrărilor, Parcul Tăbăcărie va fi redat circuitului public, cu o infrastructură modernă și sigură.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult